Codul Civil reglementează impreviziunea în art. 1271, iar ca regulă, părțile sunt ținute să-și execute obligațiile, chiar dacă executarea lor a devenit excesiv de oneroasă, fie din cauza creșterii executării propriei prestații, fie din motivul scăderii valorii contraprestației.
Prin excepție, dacă executarea a devenit excesiv de oneroasă din cauza unei schimbări deosebite a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației, există posibilitatea intervenției instanței în contract.
Legiuitorul prevede că instanța trebuie să țină seama de anumite condiții pentru a dispune fie adaptarea contractului, fie încetarea acestuia.
Așadar, clauza de hardship sau impreviziunea se referă la situația în care, una dintre părțile contractante, întâlnește impedimente care determină un caracter excesiv al executării propriei obligaţii, însă, se poate discuta despre aparația unui caz de impreviziune, dacă sunt îndeplinite și anumite condiții.
Impreviziunea nu trebuie confundată cu o imposibilitate de executare, ci privește situația în care realizarea obligațiilor contractuale este în continuare posibilă, însă, a devenit excesiv de oneroasă în raport de contraprestația celeilalte părți. Cu alte cuvinte, vorbim despre un dezechilibru contractual excesiv, ce se impune a fi remediat, reechilibrarea raporturilor contractuale fiind mecanismul principal al impreviziunii, iar părțile trebuie să fie de buna-credință în interpretarea și executarea contractului.
CONDIȚII
1.Executarea contractului să fi devenit excesiv de oneroasă
Criteriile de apreciere a acestui caracter nu sunt expres enumerate, fapt ce care conferă părților și instanțelor de judecată o mai mare putere de apreciere. În practică, întâlnim adesea noțiuni precum: dezechilibru major, depășire a riscurilor normale asumate, schimbări radicale etc.
În doctrină s-a reținut drept criteriu și procentul de 50% de mărire a valorii obligaţiei debitorului, respectiv de reducere a valorii contraprestaţiei primită de către creditor. Însă, analiza trebuie realizată în concret, în fiecare speță în parte, ținând cont de obiectul contractului, momentul încheierii convenției, cunoștințele părților, condițiile pieței etc.
2.Schimbarea excepțională a împrejurărilor, care face vădit injustă obligarea debitorului la executare
Caracterul excepțional al evenimentului comportă numeroase discuții, acesta trebuind apreciat în strânsă legătură cu executarea excesiv de oneroasă.
3.Mai apoi, se impune a fi analizat momentul la care a survenit împrejurarea ce determină necesitatea aplicării impreviziunii
Astfel, schimbarea excepţională a împrejurărilor trebuie să fie ulterioară încheierii contractului. Cu toate acestea, impreviziunea nu trebuie automat exclusă în cazul în care, spre exemplu, schimbarea împrejurărilor începe înainte de încheierea contractului, dar aceasta cunoaște o intensificare deosebită pe parcursul executării contractului.
În acest context trebuie verificat, dacă accentuarea schimbărilor are în sine un caracter excepțional și nu putea fi prevăzută la momentul încheierii contractului, respectiv, dacă nu se poate presupune în mod rezonabil că părțile și-au asumat acest risc.
4. O altă condiție este cea prevăzută de dispozițiile art. 1271 alin. (3) lit. b din Codul civil, potrivit cărora: “Schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acestora nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, la momentul încheierii contractului”.
Textul legal impune o dublă condiționare: pe de-o parte, la nivel subiectiv, este necesar ca debitorul să nu fi prevăzut schimbarea împrejurărilor și întinderea acestora, la momentul perfectării convenției, iar pe de altă parte, la nivel obiectiv, este obligatoriu ca debitorul nici să nu fi avut posibilitatea rezonabilă de a prevedea aceste modificări.
5. Impreviziunea se aplică doar dacă debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi considerat, în mod rezonabil, că şi-ar fi asumat acest risc.
Primul pas în constatarea îndeplinirii acestei condiții se realizează prin analiza clauzelor contractuale, pentru a vedea dacă și în ce condiții partea a cărei obligație a devenit excesiv de oneroasă și-a asumat acest risc. Cu alte cuvinte, se verifică în mod concret dacă respectiva parte și-a asumat, fără echivoc, riscul apariției împrejurării care a determinat dezechilibrul contractual.
PROCEDURA PREALABILĂ
În cazul invocării impreviziunii, debitorul obligației contractuale devenite excesiv de oneroasă, trebuie, într-un termen rezonabil și cu buna-credință, să inițieze o adaptare a contractului, înainte de a se adresa instanței de judecată competente.
Procedura prealabilă este una obligatorie, debitorul fiind ținut să realizeze demersuri în vederea negocierii contractului, dovedind circumstanțele care fac ca obligația sa contractuală să fie excesiv de oneroasă.
Ce înseană termen rezonabil? Se apreciază de la caz la caz și se are în vedere natura contractului, durata acestuia, modalitatea de executare și asa mai departe. Ceea ce este esențial de reținut e că, debitorul trebuie să înștiințeze cealaltă parte într-un termen cât mai scurt de la momentul în care a intervenit impreviziunea.
Astfel, debitorul are la îndemână transmiterea unei notificări către creditorul obligației, notificare prin care va arăta în ce constă dezechilibrul contractual intervenit, împrejurările în care a survenit și soluțiile pe care le propune.
EFECTE
În cazul în care negocierile nu au avut succes, iar părțile au ajuns în fața instanței de judecată, acestea vor putea obține adaptarea contractului, prin împărțirea pierderilor și beneficiilor survenite. Adaptarea contractului se va face conform principiului echității. Astfel, pierderile părților vor fi reechilibrate, spre exemplu prin scăderea sumei de plată cu titlu de preț al contractului.
Dacă respectivul contract nu poate fi adaptat, (o echilibrare în acest sens nefiind posibilă), instanța va pronunța încetarea efectelor contractului, de la momentul și în condițiile stabilite de către instanță.
În concluzie, clauza de hardship reprezintă un adevărat instrument juridic de adaptare și flexibilitate a contractelor civile, care duce la echilibrarea prestațiilor părților și la restabilirea voinței concordante a celor implicați. Aceasta vizează schimbarea semnificativă a circumstanțelor socio-economice care pot bulversa echilibrul stabilit de părți și, pe de altă parte, intangibilitatea obligațiilor care impune părților greutatea de a executa un contract care antrenează pierderi semnificative și neașteptate.
IMPREVIZIUNEA ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI
Reiterăm: impreviziunea nu trebuie confundată cu forța majoră ori cazul fortuit, ca și cauze exoneratoare de răspundere, principiul forței obligatorii fiind cel care guvernează contractele valabil încheiate.
Impreviziunea nu se confundă cu o imposibilitate de executare, ci, face referire la situația în care realizarea obligațiilor contractuale este în continuare posibilă, dar a devenit excesiv de oneroasă în raport de contraprestația cocontractantului.
Există multiple situații în care răspândirea virusului COVID-19 a avut/va avea efectul forței majore ori a cazului fortuit, prin aceea că a făcut ca executarea contractului să devină obiectiv imposibilă.
Pandemia nu constituie, în orice situație, caz de exonerare, ci eventual poate ridica problema unei impreviziuni, în situația în care condițiile anterior menționate sunt îndeplinite.
Simpla apariție a acestei împrejurări, nu scutește partea care o invocă, de obligația de a dovedi în concret dezechilibrul contractual întâmpinat, precum și legătura directă de cauzalitate între apariția pandemiei și situația astfel create.
Companiile afectate de consecințele pandemiei de coronavirus trebuie să acționeze cu bună-credință în implementarea acestor clauze și, în egală măsură, în discuțiile/negocierile cu partenerii lor comerciali.
Părțile care doresc să dea dovadă de o mai mare diligență și prevăd riscurile care ar putea afecta executarea obligațiilor dintr-un contract, au posibilitatea de a insera în cuprinsul acestuia așa-numita clauză de hardship, prin care să detalieze, concret, condițiile în care va funcționa adaptarea acestuia.
Clauza de impreviziune sau clauza de “hardship” reprezintă stipulația dintr-un contract de lungă durată, prin care părțile se obligă să-l adapteze cu promptitudine și echitabil, prin renegocierea contractului, în situația în care, ulterior încheierii contractului, apar împrejurări de natură a afecta în mod serios echilibrul dintre contraprestații.
Clauza de hardship este o creaţie a practicii anglo-saxone, folosirea ei de către părţi integrându-se în tendinţa dominantă de asigurare a stabilităţii contractelor de comerţ exterior, prin promovarea unor mecanisme juridice susceptibile să permită adaptarea acestora, la dinamica pieţei.